Un ritual care poate da rezultate chiar și la tine, dacă este respectat întocmai, este acesta:
- Pregătește fața pentru bărbierit: rade-te după ce faci duș sau folosește apă caldă.
- Aplică un ulei pentru pre-bărbierit: acesta acționează ca lubrefiant și asigură un bărbierit fin și ușor.
- Folosește o cremă de ras de calitate: evită cremele și spumele care sunt ambalate în tuburi de tip spray.
- Folosește un pămătuf: aplică spuma sau crema de bărbierit cu mișcări circulare, apoi fă mișcări în sus, pentru a îndepărta firul de păr de față.
- Rade în direcția de creștere a bărbii: începe de sus și mergi spre gât, de la ureche spre gură. După ce iei barba mergând în direcția ei de creștere, aplică spumă din nou și mergi invers, pentru a realiza un bărbierit complet.
- Nu te grăbi: mișcă aparatul încet și apasă ușor, nu cu forță.
- Clătește lama: după fiecare traseu, clătește lama pentru a înlătura barba de pe ea.
- Ține pielea întinsă: trage de piele, întinzând-o pentru a te bărbieri mai bine.
- Clătește fața cu apă rece: la final, clătește cu apă rece pentru a închide porii și usucă-te presând cu un prosop uscat.
- Aplică o loțiune hidratantă: aceasta hidratează pielea și reduce iritațiile.